Poveste cu Jhonny Deep...

Acum vreo doi ani. Un octombrie de treaba, intr-o duminica. 

Fac ochi pe la 8.30. Ma intorc si ma uit la Ea. Zambea fericita in somn. „...pastele masi, iar are visul ala cu Jhonny Deep...”. Somnambulistic ma duc in bucatarie si pun de o cafea. In baie, oglinda nu ma iarta si-mi spune ca nu am nicio sansa. Am cearcane la ochi si am imbatranit. Cafeaua a dat in foc. Se aude cum sfaraie pe ochiul de aragaz. Fug sa mai salvez ceva. In treacat, observ acelasi zambet cald pe chipul ei. Jhonny isi face de cap la greu cu Ea. „Cacat!”. Nu stiu de ce ma oftic. E visul ei pana la urma. Cred ca de vina e soarele de octombrie, care a trezit in mine un sentiment pe care nu l-am mai avut demult. Si sunt gelos. Demult nu i-am mai luat flori. Demult nu i-am mai spus vorbe. Si eu, si ea ne-am abandonat in rutina muncii. In timp ce torn restul de cafea in cesti ma hotarasc sa-i fac o surpriza. Incep sa-i pregatesc micul dejun. Ea toarce periculos in asternuturi. Mirosul de cafea si zgomotul facut de neindemanarea mea prin bucatarie o trezeste. „- Bubiiiiiii!”, se aude lung si alintat din dormitor. „Vin acum!”. Insfac tava cu bolul plin de lapte amestecat cu niste chestii dintr-o punga, ceasca de cafea si un mic aranjament floral (am stricat o Iuca si inca niste plante dintr-un ghiveci) si-mi fac aparitia triumfator in dormitor cu un ranjet de hollywood. „Ce-ai facut? Mi-ai pregatit micul dejun? Ce dulce esti! Aaa, dar nu stii ca nu mai mananc musli?”...baga-mi-as pula, de ce dracu nu le-a aruncat daca nu le mai vrea?...”N-am stiut draga. Am vrut sa-ti fac o surpriza...” si o privesc cu disperare. Vede frunzele de Iuca. Eu inghet. Imi dau seama ca am compromis totul. „Ce frumos!”. Eu incep sa sper. „Dar nu trebuia sa tai frunzele. Vai! Si planta...(i-a zis intr-un fel)............ Dar te iert, pentru intentie.”. Eu sunt turbat deja. Imi iau o carte la intamplare si ma duc acolo unde merg si regii. Niste zgomote prin dormitor si brusc, din spatele usii de la baie, se aude vocea ei. „Hai ma, nu fi suparat. Mi-a placut gestul tau. Te astept in bucatarie sa terminam cafeaua”. Dupa cinci minute intru in mica noastra chicineta. Demn. Pe chip nu-mi tresarea niciun muschi. Imi iau cana de cafea si, privind pierdut pe geam, ii spun: hai sa mergem astazi in parc !...eu nu o duceam in parc nici cand eram in perioada aia de inceput...Ea se uita suspect la mine si-mi zice precaut. „-Ce s-a intamplat? Mic dejun la pat. Acum plimbare in parc? Spune mai bine ce ai facut?”...muiere, imi zic...auzi la ea...daca o scot in parc e musai sa fi facut o tampenie?...ma uit la ea trist si-i spun: ”N-am facut nimic. Asa mi-a venit!”....urmeaza un sir lung de conversatii neinteresante pentru postarea asta. Intr-un final hotaram sa facem plimbarea. Era deja trecut de pranz. Eu am fumat jumatate de pachet de tigari, ferchezuit, in bucatarie, pana cand a fost si ea gata. Si pornim. In parc, nebunie. Culori de octombrie. Multa lume. Tatici cu plozi in brate, mamici barfind in grup, bunicute certarete cu nepoteii, mosi carcotasi, jucand table sau sah. Noi doi paseam pe alei,  mirosind toamna, incercand sa ne intiparim in minte momentele. Parca eram fericiti. Parcul Plumbuita arata bine. „A facut treaba buna Ontanu”, imi zic. Dupa vreo doua ore de plimbarit si gangurit porumbeste, decidem ca ni s-a facut foame. Vrem la restaurant. Ne indreptam catre una dintre iesirile parcului. La un moment dat galagie. Niste pustani, vreo sapte, radeau zgomotos privind la ceva. Il vad pe unul ca filmeaza cu mobilul. Curios o trag de cot pe Ea si ne dam mai aproape sa vedem ce filmeaza aia. Fraticule! Mare greseala. In mijlocul trotuarului, un boschetar sugea un ditamai puletele altui boschetar. Mirosuri si imagini grele. La cativa metri de scena asta, niste cretini de politisti comunitari cautau frenetic prin meniul mobilelor sa inregistreze si ei. La doi pasi mai incolo, niste bunicute in stare de soc stateau cu o mana pe ochii nepoteilor si cu cealalta pe gura lor...In stanga mea, Ea bora copios. Cu ochii inrositi in cap, imi cere sa mergem urgent acasa. Eu vroiam sa iau pe cineva la bataie. Pustanii hohoteau. „Mai ia ma de aici inca 50 de mii si mai muieste-l odata, ca nu am filmat tot”. Comunitarii, cu caschetele pe spate, filmau frenetic. Lacrimand, Ea ma trage de mana: Hai acasa! Te rog! Eu dau sa ma duc sa fac ceva. Incerc sa strig la politistii lui Ontanu. Nu-mi iese nimic printre buze. In capul meu: Ontane futu-ti mortii mati’, cu primaria mati’ cu tot, Ontane! Iehovist penticostal nenorocit ce esti!....

Sera acasa. Ea se da pe net, eu privesc absent la un film pe HBO. Prin cap imi zboara avioane supersonice...brusc imi aduc aminte de zambetul ei de dimineata, inca dormind...cineva, nu stiu cine, dinlauntr-ul meu imi spune: asa-i trebuie daca o arde cu Jhonny!...si ma ingrozesc de ce mi s-a intamplat, de ce poate sa-mi treaca prin cap...”Fato ti-am spus ca te iubesc?”...ea se intoarce catre mine, ma priveste strengareste si-mi spune moale: „Stiu!”...Adorm linistit. La dracu cu micul dejun si plimbarile romantice prin parc.

P.S. Povestea de mai sus nu a avut loc niciodata, asa cum e redata ... contine insa multe elemente de adevar...