Blog de ziarista blonda. Sau de ce imi place Oana Dobre

Pentru ca nu e blonda naturala. Ar fi, ...asa, un raspuns din prima. Ca undeva, acolo, e bruneta, dar îi place sa puna bariere sau poate e o chestie care tine de moda, iar eu sunt tamaie la capitolul asta.

Eu o stiu, ea nu, de la fumoarul comun al Ringierului, acolo unde iarna ne adunam toti viciatii de pe la Libertatea, Capital, Evenimentul Zilei si ce mai scotea compania, sa ne luam portia de nicotina si de posirca numita cafea, pe fisa gratuita. Incaperea era asa cum sunt toate astea pentru fumatori. Mica. Doua randuri de scaune, asezate în forma de L sunt acolo, aruncate intr-un colt, niste mese dintr-alea înalte de stai în picioare, doua dozatoare de cafea, dintre care unul niciodata nu functioneaza si-ti mananca fisa unica (restul sunt in sertarul biroului, aflat la mama dracului). Si-n spatiul ala de cativa metri patrati ne adunam toti...unii se mai aduna si astazi. Eu lucram la tabloidul trustului, ea lucreaza si astazi la EvZ. Pe vremea mea, nu era maritata. Urma sa faca pasul asta. O auzem vorbind despre eveniment, incantata, uneori îmbujorata, în soapta, cu vreo prietena mai apropiata. Era mai plinuta decat e în prezent, cand presteaza graseiat la Gadea ori Ciutacu în emisiuni, dar îi statea bine. Si atunci si acum. Acum are alt statut. Ce mi-a placut atunci a fost faptul ca e un ziarist pe bune. Unul dintr-ala care sufera presa. Adica femeia, la tigara, acolo unde o vedeam eu, era cat se poate de convinsa de adevarul ei. De multe ori corect, mi se parea mie. Si azi mi se pare la fel. Erau unii dintre colegii ei care aveau alte convingeri. N-am auzit-o niciodata facand afirmatii, care sa aiba ca tinta convertirea alora la adevarul ei. Ea ridica întrebari. De fiecare data. Cu argumente. Pasionale, ce-i drept. Si, desi gazeta la care scrie ea este etichetata drept trambita basesciana (cu toate ca sunt acolo multi ziaristi onesti), Oana are tot timpul întrebari la care cauta raspuns, fara sa fie partizana. Mie îmi placea sa-mi fac de fumat cand i se face si ei. Asa se nimerea. Îmi placea ca, spre deosebire de ce se vede la televizor, tipa vorbeste mult mai pasional si mai colorat (dar fermecator). Pare dura (si poate ca si este profesional), desi degaja o naivitate si o candoare (irezistibile), insesizabile perceptiei imediate. Dar ce m-a dat pe spate, acum de curând, a fost un moment la Gadea în emisiune, când a povestit despre fostul sau sot. Atunci, în alea cateva secunde, în care vorbea despre statutul sau de femeie divortata, am simtit ca si-a pus sufletul pe tava, sincer. Felul în care a spus-o, felul cum îsi cata cu degetele mainii stangi palma mainii dreapte, felul în care ochii priveau un punct de cerneala, poate, al mesei, felul în care rostea cuvintele, zambind amar si, nu în ultimul rand, felul cum a ridicat, trist, ochii din punctul ala de cernela la Mircea Badea (prezent si el în studio) care, cinic, i-a stricat momentul, ma face sa îmi placa Oana Dobre. Ca jurnalist, ca om care iubeste sau sufera si ca femeie care se lupta cu multe, multe, multe prejudecati...blonde.